Prima pagină > 1, Articole > Despre lalait si lalaitori (Rosu Razvan)

Despre lalait si lalaitori (Rosu Razvan)

Nu am decât 18 ani. Când aud cuvântul folclor mi se face scârbă. Nu sunt nici vreun rocker cu plete amator de concerte balck, nici un manelist cu Mercedes şi lanţ de aur ce cântăreşte de la şapte kile în sus, sunt un tânăr care şi-a dedicat mare parte a timpului său liber FOLCLORULUI ADEVĂRAT. Am umblat prin munţi, am făcut stopu’, am mâncat clisă cu ceapă şi aceasta când mi s-a oferit de către conlocutorii mei, am băut câte un jinars, am răbdat frig şi am cheltuit mulţi bani munciţi cu palmele mele destul de bătătorite pentru vârsta pe care o am, pentru a salva FOLCLORUL AUTENTIC.
Pe la şcoală ne învăţă să fim optimişti, „viitorul ne e în faţă” ne spun unii dintre profesorii submediocrii pe care îi avem. Ori eu mă încadrez în ceea ce înseamnă negativism sau oi fi moştenit ceva de la simboliştii decadenţi ori pur şi simplu nu mai putem fi optimişti în ceea ce priveşte folclorul.
Unul dintre cele mai grele momente prin care am trecut a fost să îmi dau seama şi în acelaşi timp să îmi asum faptul că zilele satului tradiţional, al obiceiurilor şi tradiţiilor sunt numărate (nu le dau mai mult de maxim zece ani). Tragedia este că noi românii ne autodistrugem tradiţiile sub paravanul fals al păstrătii acestuia.
Cu tot riscul de a fi acuzat de subiectivism afirm că singurul dintre interpreţii care ştie cu adevărat în ce constă folclorul este Grigore Leşe. Numai acest om a reuşit, până acum, să pună accent pe ceea ce înseamnă rădăcini, esenţă, spiritualitate.
Horitorii adevăraţi sunt foarte puţini şi se află cu precădere în zonele de munte ale României. Pentru aceşti oameni horitul e un mod de a exista, ei îşi „stâmpără dorurile” prin horit. Horitul este ceva intim. Am văzut de multe ori horitori care în timpul interpretării tremurau şi chiar transpirau, însă în momentul în care sunt filmaţi dispărea emoţia transmisă prin horit şi apărea emoţia perfecţionismului.
Lălăitorii patriei nu mai au nevoie de prezentare, sunt peste tot, ne-au invadat, îi găsim pe Favorit, Etno, Taraf, pe scenă la toate manifestările şi la aşa zisele „festivale-concurs”. Ziceam la început că îmi este silă când aud cuvântul folclor. Da, pentru că este atât de prost perceput şi foarte puţini înţeleg cu adevărat noţiunea de AUTENTIC.
O altă problemă o constituie aşa numiţii „specialişti” de la Centrele de Creaţie numite în batjocură Centre de Recreaţie, de către proprii angajaţi. Aceşti oameni nu prea au nimic cu folclorul (bineînţeles că există şi excepţii). Însă ei ocupă locul unor oameni care ar face cu adevărat ceva pentru folclor, dar nu au pilele necesare.
M-aş opri o clipă, pentru că mai mult nu merită, asupra ansamblurilor profesioniste care constituie cel mai mare fals al folclorului. Orchestrele nu au ce căuta în folclor. Ţăranul român nu cânta acompaniat de orchestră şi în plus prin orchestră se pierde specificul local al acompanierii. La fel coregrafia introdusă de activiştii de partid este inexistentă în satul tradiţional românesc. Pentru toată mizeria asta comercială numită muzică populară trebuie să le mulţumim în primul rând Mariei Tănase, fără a contesta meritele ei artistice, ea se face devină pentru urbanizarea folclorului, primul pas spre distrugerea lui şi doamnei Marioara Murdărescu cea care a promovat şi promovează încă un tipar fals al interpretului.
Şi totuşi mai avem folclor autentic? În timp ce ţopăitorii şi lălăitorii care nu mai simt nimic pentru folclor ci acţionează mecanic, umblă prin toată lumea cu spectacole şi mănâncă banii instituţiilor de cultură, adevăraţii rapsozi mor în sărăcie şi anonimat.
Ultimii rapsozi adevăraţii profesionişti sunt ultimii care ne-ar putea scoate din mizeria în care zace acum folclorul. Dar ne batem joc şi de ei, ca de altfel de tot ce avem valoros în ţara asta.
Mă întorc de fiecare dată la casele rapsozilor cu o frică, frica de a găsi un lăcat pe uşă primul semn că a mai dispărut încă o valoare, iar de fiecare dată când îi văd mă simt împlinit spritual şi simt că mai am rădăcini.
FOLCLORUL VA DISPĂREA. Vom mai rămâne doi, trei nebuni pe o redută care vor mai avea curajul să spună că folcorul nu se căntă cu clapă şi că ansamblurile ar trebui desfiinţate. După ce vom muri şi noi nu va rămâne NIMIC.
Poate că atunci în al 18-lea ceas îşi vor da seama românii că nu mai ştiu cine sunt şi că şi-au pierdut ce aveau mai de preţ, RĂDĂCINILE. Va fi prea târziu buldozerele modernismului vor şterge şi ultima urmă a folclorului. Să sperăm că măcar atunci lălăitorii îşi vor primii locul meritat…în coşul de gunoi al culturii şi istoriei româneşti.

Anunțuri
Categorii:1, Articole
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: